BREAKING NEWS. S-a semnat mega-contractul pentru cele 115 milioane de măști! De mâine, acestea ar trebui să fie livrate DSP-urilor din întreaga țară (SURSE)

BREAKING NEWS. S-a semnat mega-contractul pentru cele 115 milioane de măști! De mâine, acestea ar trebui să fie livrate DSP-urilor din întreaga țară (SURSE)

”Mega-licitația” pentru cele 115 milioane de măști medicale – aflată în colaps după ce două firme au contestat statutul de câștigător al firmei de imobiliare ”Naguma Medical Supply” – a ajuns la final. Potrivit unor informații exclusive din interiorul Ministerului Sănătății, contractul s-a semnat în urmă cu puțin timp, așa încât, de mâine, loturile de măști ar putea, teoretic, să fie distribuite către Direcțiile de Sănătate Publică din întreaga țară.

Firma de imobiliare ”Naguma Medical Supply” a fost declarată, inițial, câștigătoare a controversatei licitații organizate de Ministerul Sănătății, dar firmele BEST ACHIZIȚII SRL și UNIFARM SA au depus contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar GÂNDUL.RO a prezentat, pas cu pas, fiecare etapă a acestui scenariu tensionat care a culminat cu respingerea contestațiilor depuse la CNSC de firmele BEST ACHIZIȚII SRL și UNIFARM SA.

”Naguma Medical Supply” va putea să distribuie măștile medicale

GÂNDUL.RO a intrat în posesia unei alte informații de ultimă oră și o prezintă în exclusivitate! În urmă cu puțin timp, s-a semnat acordul-cadru între Ministerul Sănătății și participanții la mega-licitația care s-a transformat într-un ”război” al contestațiilor , iar NAGUMA MEDICAL SUPPLY va putea – chiar de mâine – să înceapă distribuirea măștilor chirurgicale în România.

Sursele GÂNDUL.RO ne-au transmis că firmele participante la licitație au fost invitate astăzi, între orele 10.00 – 15.00, la sediul Ministerului Sănătății – conform procedurii – pentru a semna ACORDUL-CADRU care să permită distribuirea măștilor chirurgicale în România.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate, acest ”acord cadru de furnizare” nu putea fi semnat decât la sediul Ministerului Sănătății, iar firmele participante care nu au dorit să semneze acordul aveau posibilitatea să comunice hotărârea, în scris, până la ora 15.00.

Suspendarea procedurii și supendarea semnării Acordului-Cadru

BEST ACHIZIȚII SRL și UNIFARM SA au acuzat nereguli grave în ceea ce privește organizarea licitației. Au solicitat anularea acesteia și reluarea procedurii de atribuire considerîndu-se dezavantajate și prezentându-și argumentele în fața CNSC. Cele două firme au cerut:

  • anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat de autoritatea contractată prin adresa 867/24.06.2020, anularea raportului procedurii, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau ulterioare și conexe acestuia, în ceea ce priveşte declararea ca acceptabilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de Naguma Medical Supply SRL;
  • obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor ce se impun, reevaluarea ofertei depuse de către ofertantul NAGUMA MEDICAL SUPPLY SRL, căreia i s-a atribuit cel mai mare punctaj și primul loc și declararea acesteia ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) și g) din HG nr. 395/2016.
  • obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și stabilirea clasamentului final al ofertanților, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, ținând cont de declararea ca neconformă a ofertei NAGUNIA MEDICAL SUPPLY SRL;
  • suspendarea procedurii și a semnării acordului-cadru până la soluționarea pe fond a contestației, în conformitate cu prevederile 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Best Achiziții SRL: ”Motive întemeiate de anulare a procedurii și de refacere a studiului de piață”

Reprezentanții BEST ACHIZIȚII SRL au atras atenția asupra faptului că prețul ofertat de NAGUMA MEDICAL SUPPLY a fost de 0.64 lei/bucata mască medicală, însă acest preț este mai mare decât prețul cu care se vinde o mască medicală în acest moment.

”Având în vedere că prețul unitar ofertat de societatea ”Naguma Medical Supply” este de 0,64 lei bucata, la care se adaugă TVA, considerăm că achiziția celor 115 milioane de măști a devenit inoportună și oneroasă pentru Autoritatea contractantă (n.red. – Ministerul Sănătății), prețul estimat la data lansării procedurii de achiziție (12.06.2020) suferind fluctuații majore în decursul ultimei luni, astfel că prin achiziționarea cantității de 115 milioane de măști, la prețul actual de 0.53 lei bucata, s-ar fi generat statului român o economie de 12,65 milioane RON”, au transmis reprezentanții BEST ACHIZIȚII SRL.

BEST ACHIZIȚII SRL a susținut că există ”motive întemeiate” pentru anularea procedurii de achiziție.

”Având în vedere cele mai sus expuse, și faptul că nu s-a semnat, încă, Acordul-cadru și Contractul subsecvent de furnizare produse cu ofertantul clasat pe locul 1 NAGUMA MEDICAL SUPPLY, dar și având în vedere considerentele de ordin economic expuse mai sus, considerăm că Autoritatea Contractantă Ministerul Sănătății are motive întemeiate de anulare a procedurii (atât motive de oportunitate, cât și motive de legalitate) de refacere a studiului de piață pentru a restabili o valoare estimată actuală a achiziției de măști și de relansare imediată a procedurii”, s-a precizat la finalul adresei pe care BEST ACHIZIȚII SRL a trimis-o către Ministerul Sănătății.

CNSC: ”Contestațiile sunt nefondate”

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestațiile formulate de BEST ACHIZIȚII SRL și UNIFARM SA, considerând că acestea sunt… nefondate.

Totodată, a admis cererea de intervenție formulată de ”Naguma Medical Supply”. Firmele care au contestat această licitație au putut o plângere în termen de 10 zile

  •  ”În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016  privind  remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate in motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația depusă de BEST ACHIZIȚII SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL SANATAȚII.
  • În temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge contestația formulată de CN UNIFARM SA, în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂȚII. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de NAGUMA MEDICAL SUPPLY SRL și o admite.
Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal